E sâmbata seară și împletesc tăieței din orez sălbatic pentru cocorii cu spini ai lui Făurar de parcă asta mi-am dorit de 9 ani încoa.

Răspuns la întrebări despre anure și tăuni fermecați. Uitat pe geam la evoluția de afară. Uitat de fete prostănace care încep să-și cânte branhiile. Uitat coțofene înăbușite în găluști odată cu zarea. Folosit supa asta promordială pe post de lapte de corp. Framântat în leagăn de cum să dau mai mult avânt să-ți spun « Ce Bine ! »
Ce bine că te-ai transformat din trădătorul de capă și spadă în saltimbancul de pe buzele mele, semn al omului în rostul lui cel mare. Ce bine să te cert că n-ai destule minute la secundar iar de luna plină, piersici poetice în buzunar.
Ce dacă se tot blochează cămăși pe mâini, pe munți ?... tu ști să ne clătesti și asta spune tot. Nu contează că-mi tot mânc buzele sprijinită în degetul opozabil, sunt poeta ta și îți miros sufletul adânc precum câinii coada caldă. Și tot îmi vine să-ți sparg capul omule desculț dar...

Azi e joi și-mi place la nebunie să pic într’o doară în brațele tale nemuritoare. Pricină pt hepiend.