O zi e cât un veac, veacul cât o secundă

Nu mai există timp, nimicul mă inundă

Iar viața ca un vis, trăit de nu știu cine

A fost aievea totul, ori nu mai știu prea bine?



O amintire-mi bate prin tâmpla ce n-o am

Mă las descătușată de tot ce nici n-aveam

Rămasă în suspans, aud bătând, îmi pare

O inimă vibrând din ce în ce mai tare.



Se zbuciumă, se zbate, o țin ca într-un pumn

De l-aș deschide oare, nu s-ar preface-n fum?

De parcă de-aș avea o inimă, ar ști

Că n-are rost să bată ca și cum aș trăi.



Mă simt numai un punct, doar cât un vârf de ac

Apoi, cât o planetă îndată mă dilat

Este cuprins în mine, pulsând fără-ncetare

Întregul univers ce cu nesaț mă are.