Absent de realitate visez în neștire
O voce-n cap îmi șoptește întruna: scrie!
Ce să mai scriu, când culorile au dispărut
Doar sunetele astea de pian le mai aud
Curcubeul e alb-negru sau chiar nu mai e
Nu fac distincția între vis și realitate
Iar visele sunt coșmaruri ce se repetă
În mintea mea, o nebunie secretă.

Și am vrut să cred în iubire dar am uitat
Că trebuie să cred în mine, și am creat
Dintr-un copil mic, visător, o umbră vie
Cine este și unde merge, nu mai știe
Acum pașește în gol și speră la trecut
Că se va-ntoarce, că n-are să rămână mut
Nu e ăstă drumul dar asta i-a mai rămas
Să spere la Ea la fiecare al lui pas.