Orologiul bate tainic miezul nopții,
Trist ecou răsună peste-ntreg orașul,
În unghere negre lângă un colț al porții
Parcă umbre mișcă și-mi grăbesc iar pasul...

Reveria însă mă ajunge mută
Și-n capcana-i dulce pot iar să gândesc,
Þes iluzii-n gânduri, care mă ajută,
Șterg halucinații, iarăși calm pășesc...

Drumul către casă parcă-i o plimbare,
Parcă n-ar fi noapte, parcă n-ar fi rece,
Văd un colț al casei, șters de depărtare,
Visurile-n gânduri prind a mi se șterge...

Am ajuns și-acuma, când lumina slabă,
Peste întuneric o aprind să uit
Gândurile toate, frica-n neagra stradă,
Am ajuns și totuși, parcă n-aș fi vrut.