O, mamă, mamă scumpă, de ce m-ai pierdut!
Doar, din când în când, mă reînvii din uitare.
Sunt pentru tine demult neștiutul mormânt
La care nu ai adus lumină de lumânare.

O, mamă, de ce dumneata cauți abia de acum,
Când pe cărarea vieții mergând spre mormânt,
Neodihnind albită și îmbătrânită de drum,
Sufletu-mi prigonit, rătăcind pe pământ?

O, mamă, cu chip suferind și cu păr mătăsos,
Ce împletești din nori groși un cer veșniciu.
Privind pe fereastră aștepți de prisos.
Nu mă întorc! Afară e frig, și e târziu!