februarie
are dinții tociti,
se chinuie
să iasă din iarnă,
pe geamul verandei
florile s-au ofilit,
oamenii se preling
peste lacrimile mele,
ciudat ritual
pe retinele iernii
peste cerul siniliu
în care se rotesc
grave păsări de noapte.
poeții scriu versete de scamă,
încep vacanțele
la nebunii din sanatorii,
somnolența
pare ca ā pus stăpânire
pe oameni.
de-ar veni odată
vasul fantomă
să ne ducă pe marea de iluzii
între vele
și stele
unde ochiul turnului
clipește la cele zece halebarde
care zac tolănite
într-o inscripție gotică.

maria doarme,
visează un atelier cu raze
din care apare iubitul
să-i soarbă laptele pulpelor,
ea țipă-n somn,
îl vede scrobit de sânge,
un fel de rege lear,
cu un ochi de sticlă,
venit dintr-un teatru absurd.

ah, februarie, februarie,
cum dai tu iluzii îndrăgostiților!

2010