culeg câteodată din holdele verii
doar spicul de aur cu bobul durerii
și-i gust tristețea albastrului plin,
când vântul se leagănă sub cerul senin.

adun pescărușii din pânza marină
și fac din ei, de flori, o grădină,
castele de vis, un rai cu pansele,
pe unde se plimbă amantele mele.

sunt orele dulci și orele-amare
ce-adorm câteodată printre minutare
și timpul adoarme pe perne de puf,
răpus de durere de-atâta zăduf.

timpul haotic scăpat din zăbrele
sângerează de-atâta durere,
se-nfoaie sălbatic- o hidră,
furându-ne zilnic câte-o clepsidră.

iluzii ce pleacă, amantele mele,
îmi lasă în urmă doar ruine castele,
cu praf și uitare le-acopere timpul,
precum în istorie rămas-ā olimpul.

2009