Când în noapte-atât de neagră tâmpla albă-n perna tare
O așez, cătând neantul, clipa care "nu mă doare",
Crăpături se nasc pe mine, șanțuri aspre pe figură,
Colțuri, coborând din stele, se preling pe lângă gură,
Căutând drumul spre mare, odihnirea din câmpie,
Frământări se frâng în rime, bâjbâind spre poezie.

Când și când, pe după vise, fulgere de cataractă
Numără, strângând la zile, să se nască o epactă,
Să conducă pluta vieții-n drumul negru, către soare
Ca arzând, pe drum, în noapte, eu să fie o luminare,
Arderea de-o clipă, poate, strălucirea s-o îndrepte
Către pașii tăi, iubito, drumul sa ți-l taie-n trepte.

Prin cohorte prăfuite, diamantele-ntr-o sferă
Am să-ți rânduiesc, cu grijă, noaptea să ne fie eră
Și urcând ultima treaptă spre chemarea din abisuri,
Cal cu aripi să te-aștepte, spre tărâmul plin de visuri,
Și spărgând legi și credință, noi, îmbrățișați, la provă,
Din frânturi de așteptare, vom naște o supernovă.

Totul mort va fi, pe lume, Începutu-n așteptare,
Va privi iubirea veche cum se zămislește-n floare,
Nimeni nu va fi să vadă focul, care naște focuri
Din meteoritul tandru cu steluța lui, în jocuri
Și din flacăra stelară, primul zeu tu îl vei naște,
Întorcându-te cu aripi, sa frămânți aluat de Paște.

Eu am să mă pierd în stele-n noaptea dintre constelații,
Tu, din clipele rebele, ai să arzi visele-n rații
Și copii de dor, prin lume, ai să mângâi cu tandrețe
Dăruind, în prag de vară, viață fără bătrânețe,
Și o dată-n an, iubito, ca-ntr-o caldă adiere
Vei spera la revenirea-mi, doar în Noaptea de-nviere.