Când pumnul srâns lovește grabnic chipul
Neomenos al celuilalt, se naște
În iaduri o făptură rea, din moaște
De Hidră, care zguduie olimpul

Aceluia pe care ura-l paște.
Dar Omului nu-acesta-i este tipul
Și des iubirea-i este arhetipul
De vorba dulce-a altuia cunoaște.

Și prin simțirile acestea două
Ne definim în lume ca ființă.
Pe cea dintâi gustat-am ieri. În rouă

Cealaltă-mi este cale și știință,
Pornind o altă zi, cu totul nouă;
Candoarea împăcării-mi e credință...