sunt în kilometrii scoarței de stejar,
o mângâiere se zgârâie pe mine
În duzina rănilor pure
de haos natural.

Rămân cu mine uneori
Și nu mă-aud pe mine de mine.
Mângâierea mea cicatrizată ca o rană,
mi-o mai deschid din când în când
să văd de ce a fost să fie.

Îmi sunt medicul de spirit:
Mă cert aspru:
Nu-mi iau doctoriile,
nu cred că mai pot vedea afară,
nu cred că iubirea e eternă,
nu cred că nu pot crede…

Visez atunci la eul meu din tine
“Pe mai târziu” îmi zic eu mie,
“Pe mai târziu”

I-a doua scrisoare către tine:
Fără rimă,
Fără mine.

Pe mai târziu


Către cine?
Către mine din tine?
Către tine din mine?