liniștește-te, dormi,
eu m-am trezit prea devreme
atunci când e prea târziu în noapte
să mai vezi lumina stelele
ochii nu recunosc întunericul acesta
de unde o fi venind
în alunecarea de pleoape parcă e mai multă lumină
și câteva lumi ori numai amintiri
despre lună
când își tocea scânteile argintice
de toate lucrurile
de toate realitățile acestea
o realitate ești tu și nu te iubesc
cum ar fi cuviincios cu tresăriri de inimă
o realitate sunt eu în sfârșit o realitate
încotro merge poemul acesta
unde a început știu ți-am spus de liniște
dar unde se sfârșește
poate acum

mă îmbrac bărbătește
și îmi lipesc tălpile
de drum