Primăvara asta nu mă voi lăsa în zvârcolirea tiranică a casei
să mă zăvorască după cum vrea ea.
Pe-afară cade-o pânză pretutindenă de zvârci asurzitoare-
aerul țipă forfecat de aripi,
încerc să mă feresc de ciorchinii de zboruri
și nimeresc pe sub încrengături de arme
zbârcite, scâlciate ce-amenință-n bolți,
cu sunete de-o hotărâre tot mai purpurie și mai proaspătă.
Pământul tremură, se ondulează
plin de nervi ce aburesc și mă-nfierbântă deodată
cu chipuri noi, bruște,-nțepătoare.


Prefer să admir primăvara
cum se-amețește peste mine cu capu-n josdincalendar,
prefer ca hohotele culorilor ei
să mă crispeze lovindu-mi chipul
c-un soi de fericire colțuroasă,
decât să-mi călătorească ochii oricâtdescurt, până dincolo de geam.