Rostiri de cuvinte-n somn
așez lângă un perete sacru
să-și spună rugăciunile visului,
să-ți sfărâme o lacrimă plânsă
lângâ genunchii chirciți.

Noaptea zidită-n coloane de șoapte
încălzea aerul cu mirosul tău
prin rădăcini aducătoare de seve.

Încercam să mă ridic deasupra umbrelor,
să-ți picur roșul din sânge
în odăile albastre ale inimii
să mă alint în cântecele dimineții
privind florile pe pulpele albe
ademenind polenul auriu.

Cununi de flori ți-aș pune-n păr,
ziua s-ar furișa spre amiază,
râul, râul nostru cu sălciile mute
ne-ar săruta picioarele pe pietrele calde
și ne-ar boteza a nu știu câta oară
valurile unduitoare și calme.

Cântecul fluierat al păsărilor
se ridică deasupra cuvintelor
tăceri nedefinite ascultă,
cum vălurește râul bătrân
neliniștitele ape.