"Prinde-mă!"
mi-ai cerut cândva râzând
și ai început să alergi
în jurul meu
cu voioșia primăvăratică
a fluturelui
abia ieșit din crisalidă.

"Pentru ce" - ți-am răspuns -
atâta timp cât nu putem fugi?
Suntem înrădăcinați pentru totdeauna
în pământ
și ne spulberăm în același timp
cu țărâna de deasupra.

Să așteptăm să vină vântul
și să ne infieze,
draga mea
copilă a soarelui"