În sine poți poemul a brăzda
Însămânțând aevea necuprinsul!
Adânc cicatrizată rana sa
Va aminti grimasa din surâsul

Acelei stele ce-a clipit nadins
Ardorii infinite pe întuneric
Făcându-i semn să pară că s-a stins
Într-un spectacol luminat feeric...

Acelui verb ce ademenit de-o rimă
Numise doar extaz ce-a înțeles
Din încercarea tandră și sublimă
A neîncetării la final de vers...

Acelui timp decis făr de-amânare
Pe cât în taină doar ușor surprins
Poemul să se simtă în destrămare
De înfiorarea zărilor cuprins!