prietenul meu
profesor de morala cea mai îndoielnică
nu cunoștea pe nimeni
nu știa ce este moartea
voiam să-i explic cu argumente raționale
cum se poate înainta
totuși
pe drumul cel mai bun cu putință
când ești nevoit să asiști indecent
la masturbarea polițistelor hongrois
dând o altă definiție a esteticii fiară
din instinctul vital al hybrisului
sapho ne luă de mână
și ne arătă ultima fericire înainte de a muri
într-o odă a femeii pentru care bărbatul va fi fost născut
ori va fi fost murind
cum apreciază ultimele tratate de psihanaliză
am deschis cartea morților
prietenul meu fusese pedepsit
să poarte neputința ca pe-o secure
ce taie copacii de pe-o parte și de alta a autostrăzii
spre sine însuși
ar fi vrut să aprindă enigmaticul foc al amintirii femeii
les femmes d’autrefois
când am văzut –o pe sapho îndepărtându-se
și trimițându-ne un unic corb
din cerul apus al vieții mele fără stele
ale cărui constelații se-ndepărtează și se dilată
ca dorul unui androgin de alt androgin
nu este vorba despre un simbol al obscenității
prea repede prea devreme preafrumoasă
corbul este prietenul meu moștenit de la tatăl meu
când se așeză între picioarele polițistelor hongrois
ca un fel de tatuaj
tăiat cu securea lucidității în cimitirele clipei
în caverna adevărului fără umbră de tăgadă
am intrat și n-am mai putut ieși
ireversibil ape adânci mi-au inundat viața
m-am agățat de culoarea mărului din copilărie
când în fiecare zi era duminică
prietenul meu a întrebat-o pe sapho
dacă nu vrea să moară împreună
m-am uitat apoi cu mare atenție
corbul avea gâtul tăiat
și sângele amiroasea
a fecunditate a neajunsului de a o urma
printre văzduhurile –n ruină
după ce totul va fi fost fiind.