Am crezut in visele noastre, am crezut atunci in parul tau de foc,
Si fericit am fost, cand toate mie mi le-ai daruit pe veci,
Ca o dulce povara ce-mi sprijina singuratatea mereu in alt loc,
Asteptandu-te, parca, prin sufletul meu ravasit sa mai treci.

Imi amintesc de gesturile simple, de-mbratisarile fara sfarsit,
Si toate-au devenit tacere, si toate-au devenit acum suspin,
Mi-am ratacit destinul printre stele cand umbra lor nu m-a gasit,
Lasandu-ma-n altarul fara trepte, sinceritatii tale sa ma-nchin.

Am crezut in soaptele rostite cand universul se topea-n fereastra,
Si lin se destrama pe perna unde parul tau, se revarsa-n lumina,
Iar azi, cand tot ce-a fost, e doar trecut in viata noastra,
As vrea sa-ti spun cat te iubesc, necunoscuta mea, straina.