Solomonar sortit să caut ape,
Acesta-i, poate, ultimul popas
Pe drumul șerpuit înspre agape
Când viața asta nu mă mai încape
Nsc o fântână, ca un bun rămas,
Și las menirea altora, să sape.

Pe umeri port tot greul unei cape
Ce n-am pătat nici când mi-era mai greu,
Mă rog,la judecată, să mă scape,
De portul ei, și-n tremurări de pleoape,
Să nu mai fiu, iertat de Dumnezeu,
Solomonar sortit să caut ape.

La cap de drum, fântâna asta-ți las,
Să o săruți pe buza de răcoare,
Inelul ei, un ort de parastas,
Să-ți fie adormirea unui ceas,
Zâmbind spre întâlnirea viitoare,
Acesta-i, poate, ultimul popas.

O glossă ca un foșnet lung de clape,
La ultima fântână-ți las cu, cu drag,
O filă de sfârșit a unei mape
Rămasă tristă, peste cozi de sape,
Ce îmi deschide poarta, peste prag,
Pe drumul șerpuit înspre agape.

Nu vreau ca întunericul să-ngroape
Un trup ce-a ars slujind eternul foc.
Vreau cu cenușă urna să se-adape,
Nu voi ca viermii trupul să-și îndoape...
Acum închei al vieții mele troc
Când viața asta nu mă mai încape.

Odihna mi-o doresc ca și Atlas,
S-a încheiat decada cea promisă,
Jocul de cărți l-am încheiat cu pas,
Spre nord, timona-am pus în capcompas
Iar pentru tine-n sunete de missă
Nasc o fântână, ca un bun rămas.

Sunt mărunțiri în mine ca sub grape,
Din calea ce-am urcat mai e o stea,
Mai am de mers vreo douămii de șchioape,
Oglinda care sunt azi stă să crape
Și din argintul care oglindea
Azi las menirea , altora, să sape.

Azi las menirea, altora, să sape,
Nasc o fântână ca un bunrămas
Că viața asta nu mă mai încape,
Pe drumul șerpuit înspre agape
Acesta-i, poate, ultimul popas
Solomonar sortit să caut ape.