asfaltez vara cu zăpușeală și răbdare.
nu o să sar din carousel, unde să închid ochii
retina nu mai primește,
suma amprentelor pe care nu vrei să le verși,
corolistic.

negativ am mimat despărțirea de senzații
adu-mi dimineața aia răcoroasă, de reclamă
aerul cu gradele unui spirt,
ascult lumina cum se ascute,
chiar dacă ei o instigă a insomnie.

problema este și o conștientizare,
atît cât poți să aprinzi becuri suave
cum porți blugii, deschizi bulevardele,
dacă te prinde apropierea.

pe străzi
mulți nu au văzut diminețile,
nu mai pricepi vântul, și liniștea și lichidele din țesuturi,
renovabile cartilaje,
o păpușă pe care o iubești o cari după tine.

o să recuperezi nimic,
ai așteptat toată ziua pentru ultima perioadă
dacă astăzi se împlinește productiv.

să le spun cât îi urăsc pentru liniște,
pe care o dezlegam câte o dată
n-am găsit spălătoria aia britanică de oase
era pe colț, pe un colț de semafor
mi-a spus un domn de zâmbet.

se cade să tot explic,
spațiile din pahare se deschid în relativisme
orice formă care zgârâie supărarea,
peste care vei tot reveni.

ai vrea să fii tu acolo, dar nu chiar acolo,
puțin mai departe, puțin mai voalat,
să fii cel mai altfel
să ai masa aia Ludovic de scris,
dar în ultima vreme ești cea mai comodă,
atunci nu-ți găsești locul cuvintelor la sfârșitul ideilor.
cu excepția ceaiului.

trucul, dacă pot să spun așa din câte l-am deprins,
e să conduci nebun, fără să explici nimănui despre călătoria asta,
drept înainte spre Îndoielnic,
e mai bine că ne-am mișcat de unde zăceam.