caii-s albi dați de cu noapte
norului ce încă sur a
revărsat și azi de fapt e
prima poartă din strânsura

cu albastrele potcoave
vag cernute-n cerul verii
de-amurgirile bolnave
unde mor corabierii

prinși în ochiuri de fântână -
adâncimi pe sub înalturi
suspendate ce ne mână
ziduri cumulus ca șpalturi

ci pe spate-n iarba deasă fornăind ca un ponei
mă întreb de-i cer deasupra sau deasupra-s ochii ei