să fi avut vreo 10 ani
mergeam pe str. castanilor
absent și
greu

***

mama îmi cumpărase coroniță
de la o babă din piața smârdan
nu prea erau florării pe atunci

***

mi-aș fi dorit o oglindă să
mă văd așa
fericit

să ating fericirea aia cu buricele degetelor
să simt în palmă moliciunile ei de iarbă
e o senzație tare ciudată

tot ce mai țin minte e căldura
focul acela care cobora pe trepte
de raze drept în coroniță

și aveam capul greu
metalic de parcă s-ar fi prăvălit
pe mine un cazan cu sânge închegat
asfaltul fierbea și mă trăgea în sine

de jur împrejur lumina bolborosea
eu nu-mi vedeam fericirea de care
aveam nevoie ca de aer

***

apoi m-au strigat m-au pupat pe obraji
mi-au dat diplomă o carte de cantemir
fără poze pe care n-am citit-o nici azi
m-am întors acasă
mi-am scos coronița am strâns-o în pumni
și da da da
fericirea era palpabilă iar eu
mă sufocam prin vibrațiile ei

***

așa a rămas
de fiecare dată când trec pe str. castanilor
mă gândesc că fericirea e o felie de soare
ce-ți cade pe pleoape îți intră în geantă
te închide în ea ca într-un adânc