Ca să uităm...
Nu se produce de la sine
Chiar dacă gândul ne întoarce.
Eliminăm, ce credem că nu-i bine
Și de e rău, și lacrimă ne stoarce...
Nu o vărsăm..

Să ținem minte...
Ne dăm silința de-a reține tot,
Sau cel puțin dorim o fracțiune
Și insistăm, crezând că alții pot,
Să apelăm la rațiune...
Dar ne dezminte...

O amintire...
E un mister, de ”clip” incontrolabil
Din mii de aventuri, sau întâmplări banale.
Ce-i important, nu e indiscutabil;
Reții detalii mai puțin reale...
Nu-i retrăire...

Un vis...
E o dorință ce nu poți atinge,
Un ideal, de-a fi, sau material.
Dar e și-un șir de-imagini; că-i senin și ninge...
Sau întâlniri cu chipuri neștiute-n spațiu sideral;
Nimic precis...

O realitate...
Este puterea de-a te recunoaște
Plin de defecte-...să te vezi că ai.
Pe cei din jur- chiar ura de se naște-
Tu circumstanțe atenuante să le dai...
Este-o necesitate...

Surpriza...
E șocul tahicardic, ”flash” de adrenalină
Cu înțepături sternale și apnee scurtă.
Iar de-o produci, faci clipa o visare fină;
Produci pupile fixe în extaz... derută...
Căci este miza...
02.06.2010