Din noaptea în care am intrat,
să nu-mi furați păsările și zborul.
Agăț sufletul cu frânghii de stele,
încercuiesc fericirile și dezamăgirile,
îți așez pe terasa inimii ghivece cu flori,
să le uzi dimineața cu respirații de ploaie.

Caut să mă desprind din somnul greu
care mă scoate într-un tunel fără lumină
de unde ies doar cu mângâieri tandre.
Tu femeie știi, mânată de patimi divine
îmi pui în mâinile albe de spaimă
sânii rotunzi și freamăți ușor.

O durere nespusă omoară și ultimul vis,
dimineața senină e tot mai departe,
de voi rămâne lângă genunchii tăi calzi,
o să mă crezi omul iubit al nopții.