și azi la mal și pași prin frunze
pășesc cu vântul apăsat

pe fulgerul apei prin trestii
unduind feciorelnic
și undița-mi tremură-n mână
se face
mai rece mai lungă mai grea

o fi mușcat un pește fără nume
lumina răsturnată drept momeală
mai liniște-i decât în plasa goala
totuși în adâncul trăiește ceva

atât de greu că brațul îmi va rupe
osul gol va pocni ca un spic
cerul se va umple de boabe și solzi
pe morminte
va ploua ultima oară cu păsări

nu puneți
gurii de pământ deasupra bolovanul
fântânilor nu potriviți capac
pe cei pătrunși până la măduvă de toamnă
de întuneric ochii-n cap îi ard

de-ați putea înțelege limba peștelui spune
despre toate acestea că înseamnă nimic