Toate corăbiile-s plecate-n larg
se pierd îndepărtate-n mări
în seara când copacii și izvoarele tremură
și bronzul clopotului plânge-n turn

Salcâmii albi pe marginea căii ferate
se miră cum călătoresc păsările,
trec trenurile și despică noaptea
luna coboară prin pădurile de plopi.

Singur în noianul de întâmplări
înțeleg durerea corăbiilor negre,
singur adun bucuriile și întristările
lăsate la plecarea din porturi.

Luna s-a oprit lângă mal
visez de emoție
clipa dăruită de cer,
pe fluviu s-alunece corăbiile-n mare.