Respir adânc, grăbesc spre locul nostru.
Pustie-i strada și abandonate
Ca niște crizanteme-n stil rupestru
Par casele vădit însingurate.

Cu mare șarm, de veci uitate,
Ard stelele pe cerul enigmatic.
Îmi luminează mintea căi ciudate,
Mă obosește drumul cel antarctic.

Oftez, zăpada scârțâie apatic,
Doar luna pare că mă însoțește.
Și iată că-n tabloul acromatic
Răsare ea - și totul amuțește.

Nu e poveste mai nereușită
Decât iubita-n noapte părăsită.