înnoptând printre ghețuri arctice
ți-ai închis inima într-o casă friguroasă
și toate anotimpurile aveau culoarea iernii
am ales copilăria toamnei
și visele nășteau realitatea dintr-o altă adolescență
erai annabel lee urmărită de băiatul
care voia să-ți dea un pumn de migdale
pe terenul de tenis din copilăria zeilor
învinși de mama în epoca de aur
după care primeam și eu o sfântă de bătaie
înhămat la jug și otrăvit cu spada lui hamlet
mi-ai dăruit un munte-n flăcări de un miliard de ani
mi l-ai pus în spate și m-ai botezat ca pe sisif
de vei crede –n lumea mea mă vei urma
topind ale tale friguri
muribunzi ne vom retrage-n peșteri
și vom deveni umbre ale celor fără de umbră
amintirea memoriei unei civilizații demult dispărute
dincolo de ziduri e lumea ta
și tot ce-a fost în viața mea
voi uita și vei pleca și-mi vei lăsa
zborul invers de la fluture la larvă
papilio parinda naninga mirabilis
la pupa de-acum 65 de milioane de ani
ceva neiventat dar există în toate rezonanțele misa
nu se vede nu se aude dar se simte
cu optsprezece mii de simțuri
și zboară ca pasărea ce ouă o mie de țări
cu șapte mii de limbi de foc înfășurate-n jurul muntelui
de gheață ce-l țin acum în brațe
pour toi mon amour.