de o vreme salcia se tânguie
aplecându-se pe fereastra mea
printre crăpături
degete uscățive
par că mă plesnesc
îmi crestează trupul
ascult pământul își taie venele
și tot veninul se-adună
în gura unei pungi

sub ape tulburi
brațe întunecate pleoșcăie
valurile se împing de teamă
bolborosind
în hublou o mască speriată
scutură plete vegetale

tenebre se-ncolăcesc
pe aceea din care am fugit
când vacarmul s-a instaurat animalic

nu știu cine a închis toamna
dar urlă de când
e în libertate

(2 sept. 2010)