Iubind lumina neagră
de umbre mă lovesc,
d-eclipse fotonice albe,
ce dispariția-și doresc.

Izbindu-mă de-o umbră
cad în necunoscut;
într-o tăcere sumbră,
ce n-are început.

Ivindu-se, în fața mea, mereu,
eu,
un suflet chinuit,
respir din ce în ce mai greu
un aer plumbuit.

Mă opresc, trag un fum...
nimic,
aceeași stare
nici o exaltare
nu simt;
tragic,
acum respir un aer wolframic;
nimeni a ma salva nu poate,
iar în a mea fereastră bate
un viitor întunecat și-un rece trup de moarte...

Ceva inopinant se petrece:
mă fotonizez...
ce durere rece
ma arde!
nu mai suport!
carnea de pe mine neagră cade,
... dar s-a sfarșit,
o umbră fotonizat-am devenit...