septembrie și-a scris partitura soledad
nu și-a schimbat nici cheia nici ritmul
închipuie-ți liniștea dinainte
respirația abia simțită a clipelor ce preced intrarea
apoi verdele ciupind tot mai slab coardele timpului
zumzăitul galben al zilei ce arde orice ochi prin care-și trece privirea
și cortina de cuvinte uscate coborând ruginiu peste oameni

și totuși soledad
cât de departe pot ajunge rămășițele unui septembrie
când noaptea târziu se așează peste păsări ce dorm cu capul sub aripă
visându-se zbor nesfârșit prin soare
și cât de aproape în noi se mai pot cuibări
când va începe derularea inversă a curgerii ploilor
ștergând definitiv din cer
orice urmă