Și verdele se umple de rugină
De parc-ar sângera în prag de moarte
Copacii frunze au uitat să poarte
Căci toamna e-n meleagul roș regină.

Și firea rece-i mânioasă foarte
Umflând de ploi neprihănita tină
Oștenii-ochi prind totul pe retină
Și sufletului duc triste rapoarte.

Eu am fugit din calea de vântoase
Și în odaie, singur, m-am retras.
Iubita haină de restriște-mi coase

În care voi părea bătrân și gras.
Îmi umblă frigul mârâind prin oase
Și o tăcere mi-a șezut în glas.