când sunt supărat Te vorbesc de rău
apoi vine câte o ploaie mă ceartă
se transformă în burniță
dojenește gâtul
aerul îmi pansează nările
îi admir tăcerea
e pustiu
prin oraș merg
sunt un cavou de cristal
am pe mine blana
însă tremur
par un magazin demolat
vreau să vină noiembrie fără ifose
îmi lipsești Doamne
discuția noastră
o întâmplare albă
spărgea masca
pe care mi-au țesut-o frații mei
faptele mele
nu vreau să cer ci să implor
când mă prefac că nu exiști
lasă în mine toamna mult mai mare