Uneori
disperarea te coboară
mai prejos de cuvinte
(de speranța lor
tot mai amară)

atunci
dorința ta
devine un fel
de absență

un fel
de-a nu trăi
cît timp acel
"simț al misterului"
dar și gîndurile
nu pătrund
în limbul tainic
al liniștii

în limbul
preaplin de o veșnică
ne-liniște

sau
care de fapt
ascunde o veșnicie
de ne-liniști?