Ochii mei nasc nelămuriri.
Nu știu nimic, și totusi știu
Că-mi doresc să-ți mai arunc priviri!
Să-ți simt timiditatea la doi pași!


Ochii mei sunt arși...
Soarele durerii-mi coace,
Ploaia de lacrimi nestinsă.
Ochii noștri se-ntâlnesc în amintire.
(Râs cu tremur și totuși, nimic.)
(Ceața ta, pe-buzele mele!)
(Briza mea, -pe ale tale!)


Areal dar atât de realist,
Ai știut sa-mi pari, domnule artist!