doamne
ce toamnă beligerantă
și câtă risipă de decorații
fiecare arbore este un monument
spoit cu gradientele frigului
fiecare frunză
un palimpsest cu versete despre glorie
într-o limbă din care a fost omis
cuvântul frică
iar eu îmi smulg pruncii din carne
îmi tai sfârcurile să le curgă în inimă
foc lichefiat
și așa încărcați cu jăratec și grenade
gungurind în piept
îi trimit în pădurea cu lupi rebegiți
să îi spulbere dintr-o suflare
în uterul meu verde
nu își vor înfige caninii
niciodată