Coboară lacrima, apare nemurirea
Titanii se adună în alt loc,
Doar versul falnic aduce regăsirea
Și arde ochiul mângâiat de foc.

Poate și țara tot pierdută, regăsită,
Aude freamătul iubirilor din noi.
Poetul ne colindă fără frică,
Făcând prin conștiință un război.

Ce am lăsat în valul de iubire
Ce-am învățat pe muchia de cuțit?
Și vine mâine peste mâine
Poporul se adună în plâns mocnit

Așa se stinge cu o lacrimă poetul
Aduce ruga către cer. Doamne iubit,
Alină-mi dintre nori iubirea!
Închide fila și-a murit.