Tu, dulcea luminii faptura...
Am spus, printre gemene clipe
Dar Afrodita stia.. mult prea bine,
Fiind.. plictisita si trista in sine
Ca zambetul ei nu schimba trecutul
Si ca din povestea si tinutul
Din vechiul Olimp niciodata
In lumea cea prea fioroasa,
Nu infloresc iubiri legendare
In sinstra tristete ce n-are
Un seif si o cheie s-o-nchida-n uitare..


Si toamna aprinde pe buzele ei
Surasul mai trist decat merele verzi uitate
Intr-un vas de argint, incrustat cu false diamante.

Dar Afrodita, chiar si trista ne surade
Pentru ca frumusetea este darul
Pe care il primim in ochi
Cum toarna viata miere in paharul
Plin de amar..

atata pot sa-ti dau in dar