(Trimisă la Tg. Jiu - Cănăvoiu, 2010)

Președintele Sarkozy a cerut expulzarea țiganilor români din Paris.
În timp ce veneau de la aeroporul Otopeni, aceștia s-au certat cu ziariștii

Pe drumul de hârtoape ce duce la Centură
Venea un rrom agale bătând nervos din gură:
"Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Voiam să stau acolo, dar Șarko nu mă lasă!"
Și omul nostru, palid, având obrazul supt,
Cămașa descheiată, cu lanțuri dedesupt,
Pășea trăgând valiza încet, iar pe-a lui față
Ningea din părul negru întruna cu mătreață
Și-n ochii lui cei dosnici, de fapt, în ochelari,
Se reflecta Centura cu două fete mari...
Bordura era spartă, șoseaua desfundată,
Și nu părea că-Oprescu o va-nfunda vreodată.
Calică-i era haina, dar străluceau sub ea
Vreo cinci medalioane în cruce și în stea.
Rromânul nu e singur. Pe drumul plin de soare,
Mai e o balabustă cu rochii țipătoare
Și colo, nu departe, în urma lor venind,
Se joacă puradeii cu râvnă, chicotind.
Vreo patru este ceasul când, dinspre Ferentari,
Apare o mașină cu patru găozari.
În dreapta-față-i una cam pusă pe arțag
Cu bieții ei tovarăși ce n-o privesc cu drag.
Peltică, bâlbâită, dar face pe deșteapta;
Șoferului îi spune „Să tragi aici, pe dreapta!”.
Văzuse, mi se pare, pe searbădul rromân
Ce aștepta un taxi sub un copac bătrân,
Și nu se minunează -vă-nchipuiți ce crede-
Când cele cruci de aur pe burta lui le vede.
Deci fosta securistă cu grad de colonel,
Se duce la drumețul, s-apropie de el
Și-i zice cu asprime: "De unde vii, străine?"
"De la Paris, cucoană." "De la Paris?" "No, bine!
"Dar aste lănțișoare, nu cumva le-ai furat?"
"Þigancă împuțită, le am din căpătat!"
"Dar pentru care fapte?" "Știu eu?... Cică drept plată
Că mă întorc în țară. Ne-au expulzat deodată
Când Sarkozy ieșise cam prost la un bilanț,
Dar tot mă-ntorc acolo, de-ar fi să dorm în șanț!”.
Atunci reporterița, scoțînd din geantă Kentul,
Se-ntoarce, dă un ordin... Pe loc, echipamentul
Filmează -și transmite la postul din Obor-
Rromânul care-ncearcă să-i tragă un picior.