nu-ți mai știu marginile colorată în haos
țara mea peste mine cu mine redată
te-am îngropat în pronaos ori în ceruri de vată

te-am strâns de gât cu cravata
de pionier de tovarășele lui profesoare etern fermecat
ți-am dat foc în tabere
și ți-am iubit câmpul o dată cu prima femeie
șoselele cu a doua
iar munții cu a treia și ultima poate
lângă vulcan și focuri de armă

erai prima la maternitate când
mi-a venit fiul
de mine pre mine râzând

și ultima pe trotuarele goale
așteptând viza
cu fruntea plină de riduri

astăzi e ziua ta
stau între ziduri pentru că nu-ți mai știu marginile
te-am ascuns în mine cândva
ca un saltimbanc nedeșteptat și fără rușine
gata să cadă în sus

într-un banc Dumnezeu plânge
pe lângă cel pe care unii l-au pus

să trăiești bine