nu e întâmplare
zilele nu se mai succed
se ascund unele într-altele
îmi confund mâinile cu ale cui
inima oarbă are forma cărui chip
simt numai gustul dulce sărat al luminii
stau la țărmul ei și valurile mă lovesc reci
e timpul să ies în larg
razele să-mi întindă aripile
să mă smulgă din cerul prea strâmt
iar rafalele timpului să-mi înalțe zborul
și să-l așeze firesc
în ordinea numărătorii
de după cuvânt