O picătură,...
venin
în pală de vânt decembrie târziu,
oaza gândului cristal prin ramuri
de pin.
Fiecare avem măcar un vis acolo
ce... putrezit după îngheț,
ne cade frânt la picioare
și neînplinit... ne roade.
Noaptea trimite iscoade de corbi
ce mușcă icoane în lumea celor orbi,
suntem cenușa... poeților morți!
Silabe... depozitate în uitare ce...
turbați de poftă le defacem iarna
în căutarea unor fructe moi!
Le-a secat și sucul, frăgezimea, aroma
de proaspăt și... doar formolul,
îi va ține aproape ca noi!
Colind de chitare și... plângem,
am uitat de ele și... acum plângem,
am secat mâiniile ce scriu...
acum e prea târziu!
P.S.: R.I.P. Adrian Păunescu