simt apăsarea crului
ce parcă coboară mai mult
pilonii de susținere se frâng sub întunecimea lui
mă dor razele soarelui
ce în loc să mângâie
îmi străpunge inima

nu mai este lumină pe pământ
nu ne mai regăsim
bâjbâim într-un abis
ce îl numim viață

ce rost mai are să visez
când suferința o întâlnești chiar și în vis
ce rost mai are să speri
când doar moarte mai este sigură

suntem înconjurați de oscur
chiar și atunci când soarele-i pe cer
lumina nu mai poate străpunge întunericul
noi nu mai putem lupta cu el

și atunci
ce rost mai are doamne
să te căutăm
dacă tu nu te lași găsit