Nu sunt decât o piatră dintr-o vatră ruinată.
în mine port flăcările, ochii și dragostea de odinioară.
mă regăsesc ca o umbră a libertății de atunci.


când recit poezie, ar trebui să nu mi se privească chipul.
toate cuvintele mele ar fi trebuit să fie cuvintele Lui
și atunci întregul meu chip ar fi fost o fărâmă
din cel al lui Dumnezeu, acela care nu se poate privi...


pentru mine,
timpul înseamnă bucuria care te duce la Dumnezeu.


mai nimeni nu vrea să se schimbe...
diverse motive, plus câteva care țin de inteligență.
eu voi adresa, la un moment dat, unei femei acest îndemn minimal: schimbă-mă și te voi iubi! Dumnezeu a reușit.
Îi poți urma?


am să îți spun cuvintele acelea două prin care noi, bărbații, vă readucem în condiția voastră umană.


după ce vom face dragoste, va trebui, din tine,
să rămână omul.