Sunt la marginea de apus a zilei
nu, nu pot intra, nu pot rămâne
mă duce trăsura nopții în depărtări
unde se desțelenesc anotimpurile.

Cenuși de ninsori îmi acoperă genunchii,
păsări de noapte îmi traversează teama
și zborul mi se așază în gânduri.
Mă vor părăsi în curând puterile,
somnul va sosi în încăperile goale,
cana de vin va zăbovi pe masă.

Femeia iubită cuprinsă de uitare
și învăluită în flori de toamnă,
promite să arunce semințele în astre
ori în mantaua caldă a pământului
ca pe o ofrandă a mulțumirii de sine.

Mă voi goli de sentimente și visul
va fi un popas la vămi interzise,
surâsul feței ori poate ochii
mă vor urmări ca o umbră,
dimineața mă va găsi
cu brațele ridicate spre soare
înghițind ca un pește aerul.