se leagănă corăbii fragile-n tulburi ape
cum balerine oarbe dansează lung pe săbii
copacul neputerii s-a lepădat de vrăbii
și nimeni nu mai știe din Iad cum să ne scape

întrepătrund himeric în visele-ți surpate
de-a lungul și de-a latul secunde cheltuite
în locuri prea sărace și dezdumnezeite
crezând copilărește c-a tale-s toate... toate

femei cu plete brune și piepturi fără viață
nici mame, nici neveste; un fel de moarte dulce
se bat cum pe genunchii de sticlă să te culce
și tu, fără putere, te lași ca o paiață

adormitor să-ți sune venind din orice parte
un cântec fals, în timp ce cum ți-o fi fost sortit
să lași pe dinafară un daimon poposit
la ușa-ți dinspre suflet cu o nescrisă carte