Neguri de ceață se astern,
Pădurea parcă-i un mister.
Întâii fulgi de nea apar,
Pe ramuri nalte de stejar.

Cu prima rază de lumină,
Crengi albe par că se inchina,
Smerite trupul aplecând,
spre haina întinsa pe pământ.

Apare vântul printre brazi,
Ai codrului puternici paji.
Le freamăta cojocul verde,
ÃŽn noaptea ce incet se pierde.

Luna,cu-o ultimă putere,
Se pierde-n răsarit si piere,
Pierdut al ei surâs va fii,
Până ce noaptea va sosi.

E dimineață în pădure,
A plopilor coroane sure,
Se-ndreaptă spre văzduhul nalt
Să vadă al zilei împărat