Fără de cai nu s-ar fi scris istorii,
Fără de cai nu s-ar fi-ntregit
Eroi încununați de strălucite glorii
Iar omenirea, perpetua cu-n minus infinit.

Detașați de orice remușcări
Uităm de cai ce ne-au iubit prin trudă,
Și ignorăm sentința nedreptei condamnări
La abandon, și la o moarte crudă.

Ce vină ar avea menirea lor pe lume
Acum, când rostul lumii se destramă
Iar ei presimt, deși nu ne pot spune,
C-a expirat o eră prin propria lor dramă?

Sângerând de colții câinilor în haite
Cai abandonați în peisaj urban,
Clipesc prin plânsul mut durerea către moarte
Și parcă ne blesteamă, iertându-ne-n final.

Privind nedumeriți rămân în resemnare
Zvâcnindu-le prin trup crunta suferință,
Și-acuzatori, spre noi pun semnul de-ntrebare:
"Ce-nseamnă pentru voi recunoștință?"