bunicul lucra la o moară.
cea mai mare din comună.
răsărită, porumb, grâu,
de toate se măcinau acolo. chiar și niște
ceasuri de mălai pe care le aruncam
la vale până într-un pârâu.
și minodora era tot acolo,
iapa din poemele mele. creștea frumos
printre sacii aceia mari și printre
cuconițele care veneau la botul ei
și-i aduceau pâine sau grâu încolțit
de lângă pereții morii. toate până într-o zi
când a venit o tipă tare faină
cu un soi de cozonac și l-a ademenit
pe bunic. a luat și iapa. a luat
și moara. de atunci îmi trimite
scrisori dintr-o stațiune a cerului
și îmi spune că îi este dor
să le vadă pe femeile satului
venind la moară.