teama de întuneric
îi scăpără picioarele

acasă răsuflă ușurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând

surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de umbre

ochii deveneau iscoditori
se mișcau în orbite
un cuvânt, o avalanșe de vorbe
obligau
la un răspuns

era
după clipele ceasului rău
pe care bunicul spunea să nu le cauți

stai în banca ta
fără să te expui
hazardul e o întâlnire
pe drum cu moartea
are poarta larg deschisă
insistent te cheamă
să treci prin foc

apoi așează piedici
să cazi în mrejele ei
aproape invizibile
pline de capcane

știa asta
se temea să nu le pornească
să se declanșeze destinul