Din când în când se frânge câte-un brad,
Mai cade și-un stejar de la câmpie,
Da-n viscol crunt sau vipie de iad
Pădurea este veșnică și vie!

Și iarba piere pe fânaț în ger,
De arșiță sau ascuțiș de coasă,
Dar de sub biciul vremii, de sub fier,
Va răsări mai verde și mai deasă...

Se stinge și-un poet din când în când
Ce-a ars precum o candelă de Paște,
Dar ni-i sădit în suflete și-n gând
Că toți poeții mor spre a renaște!

N.Lunca